• Sergiu Dema

18 iunie 2021 - 70 de ani de la deportarea a sute de jimbolieni în Bărăgan


În Bărăgan

În cartea „Heimatbuch des Heidestädtchens Hatzfeld im Banat” sunt tratate multe subiecte referitoare la istoria localității Jimbolia. Tot aici, sub titlul „Die Verschleppung in die Bărăgansteppe” E. Stoffel din Jimbolia povestește momentul deportării în Bărăgan, un eveniment de tristă amintire, care a făcut ca în noaptea de 18 iunie 1951 sute de localnici să fie ridicați din casele lor și surghiuniți. Iată, într-o traducere sumară, cum s-au desfășurat lucrurile:


Era perioada începutului de vară. Câmpurile așteptau să fie recoltate. Sâmbătă s-au făcut ultimele pregătiri, iar recoltarea urma să înceapă luni. Duminică, 17 iunie 1951, era zi de odihnă, însă neliniștea s-a accentuat când s-a observat că în Jimbolia au apărut mai multe forțe ale securității. Seara, tinerii s-au dus liberi, ca de obicei, la cinematograf. Acolo cei prezenți au discutat despre ceea ce se va întâmpla. După proiecție, până la miezul nopții, s-a stat la discuții. Senzația că ceva se va întâmpla curând a fost întărită de liniștea înspăimântătoare care domnea peste localitate. S-a plecat spre casă, pentru odihnă. Dimineața devreme, la ora 1 fix, în 18 iunie 1951, a început operațiunea de ridicare din case a viitorilor deportați. Un om al securității era însoțit de patru soldați. La 1 și jumătate s-a ajuns și la casa noastră. Tatăl meu a deschis ușa, iar grupul de cinci a intrat. Ni s-a comunicat că în două ore trebuie să fim pregătiți pentru a fi transportați. Ni s-a permis să luăm haine și alimente. Un soldat a rămas să ne păzească și să se asigure că nimeni nu va fugi. Toate documentele familiei au fost confiscate. La întrebarea cu privire la motivul și la locul transportării s-a răspuns lapidar: „Acest lucru nici noi nu-l știm”. Îmbrăcămintea și mâncarea au fost împachetate cu anevoie. Hainele au fost împachetate în cearșafuri. S-a luat făină în saci. Pregătirea a durat între două și trei ore. În scurt timp soarele a răsărit. Două familii de pe porțiunea noastră de stradă au fost ridicate: familia Stoffel (noi) și o familie de basarabeni. Securistul a rămas cu familia de basarabeni. De la acesta s-a aflat că fiecare familie poate lua atâtea bunuri cât să încapă într-un vagon de vite. Noi știam că se pot lua doar mâncare și haine, dar am aflat adevărul de la o vecină, neam de-al nostru, care nu era deportată. Ea a avut curajul să-l întrebe pe securist ce se poate totuși lua. Familia de coloniști din casa noastră, precum și o altă familie vecină, au fost ridicate și ele. După ce am aflat de posibilitatea de a lua mai mult, ne-am umplut căruța cât s-a putut. A încăput totuși doar mâncare, haine și mâncare pentru animale. Între timp s-a făcut amiază. Nu știam cum vom transporta și alte bunuri la gară. Eram neliniștiți din cauza aceasta, dar atunci a venit colonistul din casa noastră cu căruța sa. A spus că poate să mai facă un transport către gară. Am încărcat piese de mobilier în căruța lui. Nu a încăput mai mult de un dulap, un pat și o masă. Securistul a făcut semn unei căruțe să treacă pe la noi și să ne ajute la cărat și alte piese de mobilier. În total am putut lua 3 paturi, un divan, o masă și 4 scaune. Un alt vecin, un german, întors de la treaba sa, ne-a ajutat. După aceea și-a făcut apariția și o comisie ca să ne sigileze casa. Am aflat de la aceasta că putem lua și animale. Am luat doi cai, o vacă, doi porci, o capră. Ne-a fost îngăduit să luăm doar 5 găini. Comisia a sigilat întreaga casă și a plătit o mică sumă de despăgubiri pentru bunurile care au fost inevitabil lăsate în urmă. Ziua se apropia de sfârșit. Pe stradă, vecinii ne-au întâmpinat cu urări de bine. Păziți de soldați ne îndreptam spre gară. Acolo am fost repartizați într-un vagon pentru vite. Am descărcat obiectele pe pământ. Toată noaptea am fost ocupați cu încărcarea acestora în vagon. Găinile, porcii și capra au fost încărcate în vagonul nostru. Caii și vacile au fost încărcate în dimineața de 19 iunie 1951 cu alte animale mari ale altor persoane în vagoane separate. Trenul în care noi am fost deportați avea aproximativ 60 de vagoane. În total, din Jimbolia, au plecat 5 transporturi. În jur de ora 11 dimineața eram pregătiți de plecare. Un prieten de-al meu era angajat la calea ferată. El a întrebat conducerea stației despre destinația la care ar trebui să ajungă transportul nostru. Ne-a spus că trenul trebuia să meargă la Călărași. Aproape de amiază, în 19 iunie 1951, garnitura feroviară s-a pus în mișcare. În Timișoara, unele vagoane cu vite au fost cuplate altor trenuri. Fratele nostru, care în vremea aceea studia în Timișoara, ne-a căutat. Am putut să vorbim puțin. Apoi a început deplasarea către est. Două zile și două nopți am fost pe drum. La stațiile intermediare am putut să discutăm cu ceilalți deportați. Românii basarabeni erau de părere că vom fi duși în Rusia. Conducătorul transportului, un locotenent, ne-a răspuns că el a primit ordine doar pentru două zile. Joi, 21 iunie 1951, am călătorit de la București la Dâlga. Acolo trenul a fost tras pe o linie secundară. Deja se aflau acolo alți oameni care erau ocupați cu descărcatul din vagoane. De la Călărași s-a zis că nu se mai pot primi acolo alte trenuri. Așa că am rămas în Dâlga. Înspre ora 4 a fost și trenul nostru mutat la rampa de descărcare. Mai întâi au fost descărcați caii. Vacile au ajuns la Călărași. Au trebuit luate...



Informație și imagine:

Redaktion: Dr. Anton Peter Petri; Heimatbuch des Heidestädtchens Hatzfeld im Banat; E. Stoffel; „Die Verschleppung in die Bărăgansteppe”; Heimatortsgemeinschaft Hatzfeld 1991;